„Într-o viaţă de om, să găseşti un prieten e mare lucru; să găseşti doi e ceva cu totul deosebit; iar să găseşti trei e practic imposibil.“ — Henry Brooks Adams.
Intr-adevar, prietenii adevarati sunt tot mai rari, motiv pentru care ar trebui sa-i apreciem extrem de mult. „X, pot sa ti-l prezint pe prietenul meu? El este... aaa, scuza-ma, imi scapa acum. Poti sa-mi amintesti te rog numele tau?”. Nu de putine ori mi-a fost dat sa aud asa ceva – asta este doar un exemplu al modului gresit in care folosesc unii oameni cuvantul „prieten”. Si noi de multe ori tindem sa credem ca avem multi prieteni – iesi in oras cu o gasca mare, imparti numeroare momente cu diferiti oameni... Insa in momentul in care ai o problema, ai nevoie de un umar pe care sa plangi, realizezi ca nu te simti atat de apropiat de acele persoane incat sa le dezvalui cele mai profunde sentimente ale tale.
Asadar, numeste-l prieten doar pe acela caruia ii poti vorbi deschis, la care poti apela oricand, la orice ora din zi si din noapte, pe cel care te intelege perfect si simte exact care iti este starea, fara a fi nevoie de prea multe cuvinte din partea ta.
De la o vreme, din cauza amalgamului de idei din capul meu (ma mir cum mai rezista bietul meu neuronas – clar are si el nevoie urgenta de un prieten!) am fost mai acida ca altadata, m-am departat de unii prieteni, nu m-am mai interesat ca altadata ce fac, nu m-am mai bucurat atat de mult de bucuria lor. Fara rautate toate astea. Pur si simplu sunt contrariata de cat de mult mi-am schimbat unele conceptii la care in urma cu numai cateva luni tineam cu tarie (imi amintesc si acum cand o prietena (as fi curioasa daca se prinde ca despre ea e vorba) mi-a spus ca trairile imi vor schimba perceptia – eram convinsa ca nu va fi asa), de faptul ca nu stiu ce vreau de la mine, de la altii... de la viata.
Sunt genul de persoana nu foarte siropoasa, de aceea rar ma vei auzi spunand cuiva „Te iubesc”, „Mi-e dor de tine” (si chiar nu ma refer aici numai la iubire tip-tipa, era vorba de prietenie, remember?) si alte chestii de genu’. Fara sa stie, o prietena foarte buna m-a facut zilele astea sa-mi amintesc cat de mult fac astfel de cuvinte. Avusesem o zi proasta, eram cu lacrimi in ochi cand vorbeam cu ea pe messenger. Ea insa nu stia asta. Nici nu-ti imaginezi ce zambet mare mi-ai adus pe buze in seara aia! Da, Ana, simte-te!
Inca as mai avea timp sa ma opresc din scris, ca sa termin intr-o nota optimista. Dar neah, nu o fac :- )). Nu pentru ca as fi o persoana pesimista, desi asa ar putea parea din ce scriu din an in pasti pe blog ( se pare ca doar cand ma „apasa” ceva ma apuca cheful de scris).
Din pacate, chiar si cele mai stranse legaturi de prietenie ajung sa se destrame de multe ori, din diferite motive; uneori pur si simplu fiecare porneste in viata in directii diferite. In alte situatii, cum ar fi cea care ma macina pe mine acum, unul din ei „se pierde”. Si ma doare, ma doare foarte tare pentru ca ma simt intr-o oarecare masura vinovata. Daca i-as fi fost cu adevarat prietena, as fi fi facut tot posibilul sa nu se ajunga pana aici. Nu pot spune ca nu am incercat, dar cred ca am facut-o prea putin. Am invatat ca atunci cand este vorba de cineva care iti este ca un frate, trebuie sa te folosesti de toate mijloacele pentru a-l ajuta, cu riscul de a se supara. Aici ma refer pana si la faptul de a nu tine un secret care ii dauneaza, care ii face numai rau. M-am impiedicat in „Nu pot sa zic la nimeni; i-am promis. Ce fel de prietena m-as dovedi?”, dar acum realizez ca m-as fi simtit mai bine daca nu ar mai fi vorbit cu mine dar mi-ar fi fost recunoscator mai tarziu. Cu siguranta, lui nici nu-i trece prin cap ce simt eu, nu ma considera vinovata – dar eu da.
„Prietenia ne dublează bucuriile şi ne reduce la jumătate suferinţele.“ (Francis Bacon)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
11 comentarii:
Mie mi s-a intamplat odata, cand m-am dus in vizita la doi colegi, unul din acestia sa ma intrebe cate numere de telefon am memorate. Cred ca aveam maxim 20 . Respectivul coleg era foarte nedumerit si nu intelegea de ce am asa de putine, tragand repede concluzia ca sunt prea retras si nu am prea multi prieteni, el laudandu-se cu impresionantul numar de 100 de numere ale unor "prieteni". Nu m-am obosit sa ii explic definitia prieteniei, intrucat atat pentru el cat si pentru celalalt coleg prezent denumirea de prieten era atribuita oricarei persoane cu care facusera cunostinta la vreun club obscur dar cu care nu vorbisera decat atunci, doar o singura data "face to face", ulterior pe messenger, au facut schimb de numere fara sa se apeleze vreodata. Adica, just another number for my colection. Ma seaca superficialitatea asta tot mai pregnanta in randul unor indivizi. Mie asta imi indica disperarea unora de a avea prieteni, dar in loc sa-si inchege relatii trainici prefera sa urmeze scurtaturi...
*trainice + unele semne de punctuatie lipsa - sorry, tastatura e noua si mai imbarligata:P
Razvan - Fii convins ca la un moment dat in viata, astfel de persoane se vor simti singure, vor sta cu telefonul cu peste 100 de "prieteni", dar nu vor sti pe cine sa sune. Atunci de abia vor intelege cata importanta trebuie sa i se acorde prieteniei.
Stii, mai amuzant e ca eu am o colega care se lauda ca are nu stiu cati prieteni pe hi5 :-)).
Ooo, da! Pai, Lore, si eu am pe hi5 179 de "prieteni" dintre care cunosc vreo 14-15... michteaux, nu? :))
Ce ne-am face fara prieteni?fara ei nu am insemna nimic,insa e adevarat ca pot numara pe degetele de la o mana prietenii care chiar au importanta in viata mea si care sincer ar asculta ce am de spus.Se intampla sa fi numit prieten de catre o persoana,dar aceea sa te caute doar pentru a-i face o favoare, de exemplu.Ar trebui sa stim cu totii de la o anumita varsta sa facem diferenta intre prieteni,amici,colegi,etc
Razvan - same here :))
Mada - Asa e, fara prieteni nu am fi nimic. Ei sunt cei care contribuie foarte mult la fericirea noastra. Din start, faptul de a sti ca sunt acolo, dispusi sa te asculte, sa te "certe" atunci cand e nevoie, da un pic de culoare vietii tale. Si tu te numeri printre persoanele astea :-*
mishto:):*:*:*:*:*
În primul rând, mulţumesc pt. că m-ai menţionat în articol. În ziua aia ţin minte că mă grăbeam foarte tare, trebuia să plec de acasă, şi pe ultima sută de metrii am intrat un pic pe messenger. Am vorbit puţin cu tine, şi la sfârşit m-a trăznit ideea să îţi zic că te iubesc, pt. că era ultima zi din an când ţi-o puteam spune. Din ce scriai nu aş fi putut spune cuiva că eşti tristă, cu atât mai mult că plângi, şi acum dacă nu mă trăgeai de mânecă, nu mă simţeam.
Cred că e un fel de compensare, în ziua aia tu erai tristă, dar eu habar n-aveam şi ţi-am zis o chestie care te-a făcut să zâmbeşti, iar joi, când eu ştii ce zi "frumoasă" am avut, tu m-ai aşteptat cu articolul ăsta, la fel, fără să ştii că eu am o stare de nestare şi că vorbele tale mă vor face să mă detaşez un pic de cele două chestii din ziua respectivă. Chiar puteam să jur că ziua se va încheia prost, i-am şi zis zăpăcitului(ştii tu despre cine e vorba), dar după ce am vorbit cu el foarte, foarte mult pe mess şi am citit articolul tău, n-am mai putut spune decât: "Bă, viaţa e frumoasă".
Bale:*
In primul rand, inceteaza cu "multumesc" pentru fiecare lucrusor, ti-am tot spus, scarba draga ce-mi esti. Eu trebuie sa-ti multumesc pt ziua aia, nici nu-ti dai seama cat efect au putut sa aiba cuvintele tale atunci.
Apropo, trebuie sa ne facem analize(buhahaha) sa vedem daca nu avem diabet :-))
Asta cu prietenii e o chestie grea...imi place sa cred ca DA ii pretuiesc, desi...nush daca nu devin cateodata sa ii caut doar cand am nevoie de ei.Sper sa nu citeasca nimeni care ma cunoaste asta :))) Oricum si eu ii ajut la nevoie da nah...nush, e ciudata chestia.Interesanta tema :)
Mai Cipry mai, tre' sa ai si tu un preten de care sa te interesezi nu numai cand ai nevoie de ceva. Oricum, adevarul e ca de multe ori se intampla cum spui... "profitam", mai cu intentie sau fara.
Trimiteți un comentariu