marți, 10 februarie 2009

Asa! Da, da, da! Sau.. mai bine... nu.

Niciodata nu am fost mai debusolata si mai nehotarata ca acum – spun ceva, insa in urmatoarea secunda deja m-am razgandit, ma las dusa de val imediat. Stiu ca ceea ce imi spune capsorul sa fac e ceea ce trebuie, dar nu inteleg de ce nu pot sa si pun in aplicare ceea ce imi dicteaza. Am impresia ca indiferent ce decizie voi lua, bine nu imi va fi. Indiferent din ce unghi as privi totul, regretul si durerea vor gasi o crapatura pe unde se vor strecura in viata mea. Cel mai simplu ar fi fost daca as fi cantarit inca de la inceput avantajele si dezavantajele – sunt convinsa ca balanta ar fi inclinat spre dezavantaje… Insa nu am facut-o. Regret? Ca sa fiu sincera, nu prea. Pentru ca au fost foarte multe momente frumoase (si poate vor mai fi – who knows?) si “m-am impiedicat” de niste sentimente cu totul noi. Oricum, asa cum am citit recent pe un blog… fiecare decizie implica o alegere si o renuntare. Frustrant, nu? :))
Indiferent ce voi hotari acum, in final sunt constienta ca voi ajunge tot la ce imi spune neuronasul meu ca ar trebui sa fac. Ah, suna atat de... pesimist.

Ce ma deranjeaza insa e ca altii incep sa ma judece, sa-mi explice ca nu pot sa ma inteleaga de ce fac unele chestii, de ce accept anumite situatii. Sa ma fac inteleasa: nu ma deranjeaza daca omul isi spune punctul de vedere, si chiar apreciez sfaturile (bineinteles acestea vor trece prin prisma personala mai intai) insa exista o limita. Fiecare e stapan pe propria viata, nu? In plus, in momentul in care nu reusesti sa intelegi situatia, mai bine stai deoparte – poate si eu cu ceva timp in urma as fi gandit ca tine, insa au intervenit unele lucruri, sentimente pe care noi, ca oameni, nu avem capacitatea de a le anticipa sau planifica.