primita direct din camaruta Bek00letzului
1. Descrie lumea
O jungla in care uneori, daca nu esti la zi cu tehnicile de supravietuire risti sa clachezi, insa alteori aventurile oferite de aceasta iti ridica nivelul adrenalinei la maxim, te imping pe culmile extazului. Ai de ales intre a te piti intr-un coltisor in speranta ca vei fi ocrotit de toate “fortele malefice” ale lumii, a ramane un lup singuratic la marginea haitei, sau a deveni un membru al societatii si a te bucura zilnic de tot ce lumea iti ofera. Atat timp cat stii ce vrei, stii sa fii selectiv, privesti fiecare sut in fund ca fiind un pas inainte, lumea se va dovedi a fi un loc fascinant, care are grija sa nu te plictisesti niciodata.
2. Un argument PRO vs. un argument CONTRA
Vei da doar de cateva persoane care vor fi interesate cu adevarat de tine, insa de n care pe la spate vor incerca sa te f..., sa profite intr-un fel sau altul de tine.
3. Daca ai putea, ce ai schimba?
Scurt si la obiect: tot ceea ce este daunator, atat pentru natura, cat si pentru noi, ca oameni. Si daca tot imi sta in putere sa fac ceva schimbari, as face si ca baietii sa fie cei care se bucura de „perioada frumoasa a lunii”, si tot ei sa nasca! Uite-asa!
Si... leapsa merge mai departe cui are chef.
sâmbătă, 28 martie 2009
joi, 12 martie 2009
Leapsa x Leapsa
Ambele sunt preluate de la Ana, scarba mea.
Leapsa no. 1
1. Care este cea mai bună carte citită de tine?
Acum imi vine in minte Ispasire de Ian McEwan... Desi tare am impresia ca dupa ce voi termina Anna Karenina, voi spune ca asta e cea mai buna carte.
2. Ai făcut cadou cărţi?
Da, am facut, si voi mai face.
3. Care este viitorul literaturii?
Nu unul tocmai bun din punctul meu de vedere. Putini oameni mai sunt dispusi sa „piarda” timp pentru a citi, cu atat mai putin sa isi dea banii pe o carte.
4. În ce limbi ai citit cărţi?
Romana si engleza.
5. Ce cărţi „celebre” nu ţi-au plăcut?
Hm, nu stiu. M-am apucat demult, i.e.n., de vreo 2 carti de-ale lui Jules Verne – pur si simplu ma plictiseste.
6. Ce ţară a produs cea mai bună literatură?
Eu prefer literatura engleza.
7. Iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?
Uneori, da.
8. Cam câte cărţi ai citit până acum?
Nu le-am numarat, dar sunt destule.
9. Cu ce cărţi ai dormit în braţe de plictiseală?
De adormit nu as putea sa adorm in timp ce citesc, mi se pare chiar ciudat. M-au plictisit insa Casanova, Morometii...
10. Ce înseamnă cărţile pentru tine?
Depinde de cartea pe care o citesc. Unele ma ajuta probabil sa am o alta perspectiva a lumii, sa invat ceva, altele le citesc pur si simplu pentru relaxare si amuzament.
11. Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumpărat-o?
Chiar nu mai stiu.
12. Care este cel mai tare final la o carte citită?
Nu stiu ce raspund, mi-a placut finalul la fiecare carte pe care am citit-o.
13. Care scriitor te-a influenţat cel mai mult ?
....
14. Cât de repede citeşti o carte?
Depinde de carte.
15. Poate literatura să schimbe lumea?
Lumea? Nu cred.
Leapsa no. 2
Sunt... un copchil visator, cu capul in nori.
As vrea... sa vina naibii caldura odata!
Pastrez... amintirile.
Mi-aş fi dorit... sa fie al meu.
Nu îmi place... starea de incertitudine.
Mă tem... de insecte, de orice fel de insecte.
Aud... Nirvana - Come As You Are
Îmi pare rău că... imi pun prea des in ultima vreme intrebarea „daca...?”
Îmi plac...calatoriile.
Nu sunt... deloc rabdatoare.
Dansez... cand merg cu prietenii intr-un club, cand fac curatenie...:))
Cânt... cand nu ma aude nimeni.
Niciodată... nu voi accepta sa fiu calcata in picioare.
Rar... reusesc sa fiu punctuala.
Plâng când privesc... animale chinuite, oameni care sufera, filme plangacioase.
Nu îmi place de mine pentru că... nu reusesc sa ma mobilizez.
Sunt confuză... dimineata.
Am nevoie... de coffe no. 2.
Ar trebui... sa spun "ia mai da-o-n masa!".
Si... leapsa (oricare din ele, sau poate chiar ambele, de ce nu?) merge mai departe la oricine vrea, dar in special la o blonda mica, Lomaxx si Razvan.
Leapsa no. 1
1. Care este cea mai bună carte citită de tine?
Acum imi vine in minte Ispasire de Ian McEwan... Desi tare am impresia ca dupa ce voi termina Anna Karenina, voi spune ca asta e cea mai buna carte.
2. Ai făcut cadou cărţi?
Da, am facut, si voi mai face.
3. Care este viitorul literaturii?
Nu unul tocmai bun din punctul meu de vedere. Putini oameni mai sunt dispusi sa „piarda” timp pentru a citi, cu atat mai putin sa isi dea banii pe o carte.
4. În ce limbi ai citit cărţi?
Romana si engleza.
5. Ce cărţi „celebre” nu ţi-au plăcut?
Hm, nu stiu. M-am apucat demult, i.e.n., de vreo 2 carti de-ale lui Jules Verne – pur si simplu ma plictiseste.
6. Ce ţară a produs cea mai bună literatură?
Eu prefer literatura engleza.
7. Iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?
Uneori, da.
8. Cam câte cărţi ai citit până acum?
Nu le-am numarat, dar sunt destule.
9. Cu ce cărţi ai dormit în braţe de plictiseală?
De adormit nu as putea sa adorm in timp ce citesc, mi se pare chiar ciudat. M-au plictisit insa Casanova, Morometii...
10. Ce înseamnă cărţile pentru tine?
Depinde de cartea pe care o citesc. Unele ma ajuta probabil sa am o alta perspectiva a lumii, sa invat ceva, altele le citesc pur si simplu pentru relaxare si amuzament.
11. Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumpărat-o?
Chiar nu mai stiu.
12. Care este cel mai tare final la o carte citită?
Nu stiu ce raspund, mi-a placut finalul la fiecare carte pe care am citit-o.
13. Care scriitor te-a influenţat cel mai mult ?
....
14. Cât de repede citeşti o carte?
Depinde de carte.
15. Poate literatura să schimbe lumea?
Lumea? Nu cred.
Leapsa no. 2
Sunt... un copchil visator, cu capul in nori.
As vrea... sa vina naibii caldura odata!
Pastrez... amintirile.
Mi-aş fi dorit... sa fie al meu.
Nu îmi place... starea de incertitudine.
Mă tem... de insecte, de orice fel de insecte.
Aud... Nirvana - Come As You Are
Îmi pare rău că... imi pun prea des in ultima vreme intrebarea „daca...?”
Îmi plac...calatoriile.
Nu sunt... deloc rabdatoare.
Dansez... cand merg cu prietenii intr-un club, cand fac curatenie...:))
Cânt... cand nu ma aude nimeni.
Niciodată... nu voi accepta sa fiu calcata in picioare.
Rar... reusesc sa fiu punctuala.
Plâng când privesc... animale chinuite, oameni care sufera, filme plangacioase.
Nu îmi place de mine pentru că... nu reusesc sa ma mobilizez.
Sunt confuză... dimineata.
Am nevoie... de coffe no. 2.
Ar trebui... sa spun "ia mai da-o-n masa!".
Si... leapsa (oricare din ele, sau poate chiar ambele, de ce nu?) merge mai departe la oricine vrea, dar in special la o blonda mica, Lomaxx si Razvan.
marți, 10 februarie 2009
Asa! Da, da, da! Sau.. mai bine... nu.
Niciodata nu am fost mai debusolata si mai nehotarata ca acum – spun ceva, insa in urmatoarea secunda deja m-am razgandit, ma las dusa de val imediat. Stiu ca ceea ce imi spune capsorul sa fac e ceea ce trebuie, dar nu inteleg de ce nu pot sa si pun in aplicare ceea ce imi dicteaza. Am impresia ca indiferent ce decizie voi lua, bine nu imi va fi. Indiferent din ce unghi as privi totul, regretul si durerea vor gasi o crapatura pe unde se vor strecura in viata mea. Cel mai simplu ar fi fost daca as fi cantarit inca de la inceput avantajele si dezavantajele – sunt convinsa ca balanta ar fi inclinat spre dezavantaje… Insa nu am facut-o. Regret? Ca sa fiu sincera, nu prea. Pentru ca au fost foarte multe momente frumoase (si poate vor mai fi – who knows?) si “m-am impiedicat” de niste sentimente cu totul noi. Oricum, asa cum am citit recent pe un blog… fiecare decizie implica o alegere si o renuntare. Frustrant, nu? :))
Indiferent ce voi hotari acum, in final sunt constienta ca voi ajunge tot la ce imi spune neuronasul meu ca ar trebui sa fac. Ah, suna atat de... pesimist.
Ce ma deranjeaza insa e ca altii incep sa ma judece, sa-mi explice ca nu pot sa ma inteleaga de ce fac unele chestii, de ce accept anumite situatii. Sa ma fac inteleasa: nu ma deranjeaza daca omul isi spune punctul de vedere, si chiar apreciez sfaturile (bineinteles acestea vor trece prin prisma personala mai intai) insa exista o limita. Fiecare e stapan pe propria viata, nu? In plus, in momentul in care nu reusesti sa intelegi situatia, mai bine stai deoparte – poate si eu cu ceva timp in urma as fi gandit ca tine, insa au intervenit unele lucruri, sentimente pe care noi, ca oameni, nu avem capacitatea de a le anticipa sau planifica.
Indiferent ce voi hotari acum, in final sunt constienta ca voi ajunge tot la ce imi spune neuronasul meu ca ar trebui sa fac. Ah, suna atat de... pesimist.
Ce ma deranjeaza insa e ca altii incep sa ma judece, sa-mi explice ca nu pot sa ma inteleaga de ce fac unele chestii, de ce accept anumite situatii. Sa ma fac inteleasa: nu ma deranjeaza daca omul isi spune punctul de vedere, si chiar apreciez sfaturile (bineinteles acestea vor trece prin prisma personala mai intai) insa exista o limita. Fiecare e stapan pe propria viata, nu? In plus, in momentul in care nu reusesti sa intelegi situatia, mai bine stai deoparte – poate si eu cu ceva timp in urma as fi gandit ca tine, insa au intervenit unele lucruri, sentimente pe care noi, ca oameni, nu avem capacitatea de a le anticipa sau planifica.
joi, 8 ianuarie 2009
Prietenii adevarati - ii pretuiesti?
„Într-o viaţă de om, să găseşti un prieten e mare lucru; să găseşti doi e ceva cu totul deosebit; iar să găseşti trei e practic imposibil.“ — Henry Brooks Adams.
Intr-adevar, prietenii adevarati sunt tot mai rari, motiv pentru care ar trebui sa-i apreciem extrem de mult. „X, pot sa ti-l prezint pe prietenul meu? El este... aaa, scuza-ma, imi scapa acum. Poti sa-mi amintesti te rog numele tau?”. Nu de putine ori mi-a fost dat sa aud asa ceva – asta este doar un exemplu al modului gresit in care folosesc unii oameni cuvantul „prieten”. Si noi de multe ori tindem sa credem ca avem multi prieteni – iesi in oras cu o gasca mare, imparti numeroare momente cu diferiti oameni... Insa in momentul in care ai o problema, ai nevoie de un umar pe care sa plangi, realizezi ca nu te simti atat de apropiat de acele persoane incat sa le dezvalui cele mai profunde sentimente ale tale.
Asadar, numeste-l prieten doar pe acela caruia ii poti vorbi deschis, la care poti apela oricand, la orice ora din zi si din noapte, pe cel care te intelege perfect si simte exact care iti este starea, fara a fi nevoie de prea multe cuvinte din partea ta.
De la o vreme, din cauza amalgamului de idei din capul meu (ma mir cum mai rezista bietul meu neuronas – clar are si el nevoie urgenta de un prieten!) am fost mai acida ca altadata, m-am departat de unii prieteni, nu m-am mai interesat ca altadata ce fac, nu m-am mai bucurat atat de mult de bucuria lor. Fara rautate toate astea. Pur si simplu sunt contrariata de cat de mult mi-am schimbat unele conceptii la care in urma cu numai cateva luni tineam cu tarie (imi amintesc si acum cand o prietena (as fi curioasa daca se prinde ca despre ea e vorba) mi-a spus ca trairile imi vor schimba perceptia – eram convinsa ca nu va fi asa), de faptul ca nu stiu ce vreau de la mine, de la altii... de la viata.
Sunt genul de persoana nu foarte siropoasa, de aceea rar ma vei auzi spunand cuiva „Te iubesc”, „Mi-e dor de tine” (si chiar nu ma refer aici numai la iubire tip-tipa, era vorba de prietenie, remember?) si alte chestii de genu’. Fara sa stie, o prietena foarte buna m-a facut zilele astea sa-mi amintesc cat de mult fac astfel de cuvinte. Avusesem o zi proasta, eram cu lacrimi in ochi cand vorbeam cu ea pe messenger. Ea insa nu stia asta. Nici nu-ti imaginezi ce zambet mare mi-ai adus pe buze in seara aia! Da, Ana, simte-te!
Inca as mai avea timp sa ma opresc din scris, ca sa termin intr-o nota optimista. Dar neah, nu o fac :- )). Nu pentru ca as fi o persoana pesimista, desi asa ar putea parea din ce scriu din an in pasti pe blog ( se pare ca doar cand ma „apasa” ceva ma apuca cheful de scris).
Din pacate, chiar si cele mai stranse legaturi de prietenie ajung sa se destrame de multe ori, din diferite motive; uneori pur si simplu fiecare porneste in viata in directii diferite. In alte situatii, cum ar fi cea care ma macina pe mine acum, unul din ei „se pierde”. Si ma doare, ma doare foarte tare pentru ca ma simt intr-o oarecare masura vinovata. Daca i-as fi fost cu adevarat prietena, as fi fi facut tot posibilul sa nu se ajunga pana aici. Nu pot spune ca nu am incercat, dar cred ca am facut-o prea putin. Am invatat ca atunci cand este vorba de cineva care iti este ca un frate, trebuie sa te folosesti de toate mijloacele pentru a-l ajuta, cu riscul de a se supara. Aici ma refer pana si la faptul de a nu tine un secret care ii dauneaza, care ii face numai rau. M-am impiedicat in „Nu pot sa zic la nimeni; i-am promis. Ce fel de prietena m-as dovedi?”, dar acum realizez ca m-as fi simtit mai bine daca nu ar mai fi vorbit cu mine dar mi-ar fi fost recunoscator mai tarziu. Cu siguranta, lui nici nu-i trece prin cap ce simt eu, nu ma considera vinovata – dar eu da.
„Prietenia ne dublează bucuriile şi ne reduce la jumătate suferinţele.“ (Francis Bacon)
Intr-adevar, prietenii adevarati sunt tot mai rari, motiv pentru care ar trebui sa-i apreciem extrem de mult. „X, pot sa ti-l prezint pe prietenul meu? El este... aaa, scuza-ma, imi scapa acum. Poti sa-mi amintesti te rog numele tau?”. Nu de putine ori mi-a fost dat sa aud asa ceva – asta este doar un exemplu al modului gresit in care folosesc unii oameni cuvantul „prieten”. Si noi de multe ori tindem sa credem ca avem multi prieteni – iesi in oras cu o gasca mare, imparti numeroare momente cu diferiti oameni... Insa in momentul in care ai o problema, ai nevoie de un umar pe care sa plangi, realizezi ca nu te simti atat de apropiat de acele persoane incat sa le dezvalui cele mai profunde sentimente ale tale.
Asadar, numeste-l prieten doar pe acela caruia ii poti vorbi deschis, la care poti apela oricand, la orice ora din zi si din noapte, pe cel care te intelege perfect si simte exact care iti este starea, fara a fi nevoie de prea multe cuvinte din partea ta.
De la o vreme, din cauza amalgamului de idei din capul meu (ma mir cum mai rezista bietul meu neuronas – clar are si el nevoie urgenta de un prieten!) am fost mai acida ca altadata, m-am departat de unii prieteni, nu m-am mai interesat ca altadata ce fac, nu m-am mai bucurat atat de mult de bucuria lor. Fara rautate toate astea. Pur si simplu sunt contrariata de cat de mult mi-am schimbat unele conceptii la care in urma cu numai cateva luni tineam cu tarie (imi amintesc si acum cand o prietena (as fi curioasa daca se prinde ca despre ea e vorba) mi-a spus ca trairile imi vor schimba perceptia – eram convinsa ca nu va fi asa), de faptul ca nu stiu ce vreau de la mine, de la altii... de la viata.
Sunt genul de persoana nu foarte siropoasa, de aceea rar ma vei auzi spunand cuiva „Te iubesc”, „Mi-e dor de tine” (si chiar nu ma refer aici numai la iubire tip-tipa, era vorba de prietenie, remember?) si alte chestii de genu’. Fara sa stie, o prietena foarte buna m-a facut zilele astea sa-mi amintesc cat de mult fac astfel de cuvinte. Avusesem o zi proasta, eram cu lacrimi in ochi cand vorbeam cu ea pe messenger. Ea insa nu stia asta. Nici nu-ti imaginezi ce zambet mare mi-ai adus pe buze in seara aia! Da, Ana, simte-te!
Inca as mai avea timp sa ma opresc din scris, ca sa termin intr-o nota optimista. Dar neah, nu o fac :- )). Nu pentru ca as fi o persoana pesimista, desi asa ar putea parea din ce scriu din an in pasti pe blog ( se pare ca doar cand ma „apasa” ceva ma apuca cheful de scris).
Din pacate, chiar si cele mai stranse legaturi de prietenie ajung sa se destrame de multe ori, din diferite motive; uneori pur si simplu fiecare porneste in viata in directii diferite. In alte situatii, cum ar fi cea care ma macina pe mine acum, unul din ei „se pierde”. Si ma doare, ma doare foarte tare pentru ca ma simt intr-o oarecare masura vinovata. Daca i-as fi fost cu adevarat prietena, as fi fi facut tot posibilul sa nu se ajunga pana aici. Nu pot spune ca nu am incercat, dar cred ca am facut-o prea putin. Am invatat ca atunci cand este vorba de cineva care iti este ca un frate, trebuie sa te folosesti de toate mijloacele pentru a-l ajuta, cu riscul de a se supara. Aici ma refer pana si la faptul de a nu tine un secret care ii dauneaza, care ii face numai rau. M-am impiedicat in „Nu pot sa zic la nimeni; i-am promis. Ce fel de prietena m-as dovedi?”, dar acum realizez ca m-as fi simtit mai bine daca nu ar mai fi vorbit cu mine dar mi-ar fi fost recunoscator mai tarziu. Cu siguranta, lui nici nu-i trece prin cap ce simt eu, nu ma considera vinovata – dar eu da.
„Prietenia ne dublează bucuriile şi ne reduce la jumătate suferinţele.“ (Francis Bacon)
marți, 9 decembrie 2008
Intotdeauna va fi "foarte bine"
“Ce faci?”
“Foarte bine!”
Asta e raspunsul meu de cele mai multe ori, chiar daca starea mea e exact opusa sintagmei “foarte bine”. De mult am inceput sa folosesc aceasta “tactica”, si anume sa spun ca ma simt excelent tot timplul. De ce? Sincera sa fiu… habar n-am. Probabil pentru ca sunt genul de persoana careia nu ii place sa vorbeasca despre sine, mai ales cand e vorba despre stari cacacioase spre depresive. Daca totusi ma cunosti atat de bine incat sa iti dai seama ca e ceva neinregula cu mine(rar se intampla asa ceva, ma descurc destul de bine sa disimulez), probabil iti voi raspunde superficial, fara acele detalii “picante”, incat mai mult ca sigur nu vei intelege de fapt de ce sunt suparata/nervoasa/iritata/in pragul sinuciderii (asta deja e o hiperbola) si vei spune ca sufar cu capul. E ok, nici macar nu resping ideea asa de mult.
Sincera sa fiu, la inceput eram foarte incantata de “descoperirea” mea. Parca descoperisem focul! Spunandu-le tuturor cat de minunat ma simt, in culmea extazului, chiar incepusem sa cred si eu asta, cu alte cuvinte ma minteam singura. Chiar vedeam totul mov (nu-mi place rozul, asa ca nu vad nimic roz (app ma seaca la culme expresiile romanesti, asta probabil pentru ca nu le-am inventat eu si nu vreau sa folosesc eu ciudateniile debitate de altii)). Daca ar fi functionat chestia in continuare, ar fi fost pur si simplu perfect! Dar de ceva vreme incoace am impresia ca toate imi merg anapoda. Asa cum am spus pe undeva mai sus, nu voi detalia. Nu zic ca nu e posibil sa fac eu din tantar armasar. Exista chiar destul de multe sanse, am darul asta.
Si ca sa termin intr-o nota optimista…abia astept sa vina weekend-ul, merg la muuunte!!! :-D. Probabil voi reveni cu forte proaspete ( + un picior, 2, 3 rupte).
P.S. Cei care imi sunteti apropiati si cititi, nu-mi cereti sa fac o analiza a textului, sa desfac firul in patru. Nu o voi face!
“Foarte bine!”
Asta e raspunsul meu de cele mai multe ori, chiar daca starea mea e exact opusa sintagmei “foarte bine”. De mult am inceput sa folosesc aceasta “tactica”, si anume sa spun ca ma simt excelent tot timplul. De ce? Sincera sa fiu… habar n-am. Probabil pentru ca sunt genul de persoana careia nu ii place sa vorbeasca despre sine, mai ales cand e vorba despre stari cacacioase spre depresive. Daca totusi ma cunosti atat de bine incat sa iti dai seama ca e ceva neinregula cu mine(rar se intampla asa ceva, ma descurc destul de bine sa disimulez), probabil iti voi raspunde superficial, fara acele detalii “picante”, incat mai mult ca sigur nu vei intelege de fapt de ce sunt suparata/nervoasa/iritata/in pragul sinuciderii (asta deja e o hiperbola) si vei spune ca sufar cu capul. E ok, nici macar nu resping ideea asa de mult.
Sincera sa fiu, la inceput eram foarte incantata de “descoperirea” mea. Parca descoperisem focul! Spunandu-le tuturor cat de minunat ma simt, in culmea extazului, chiar incepusem sa cred si eu asta, cu alte cuvinte ma minteam singura. Chiar vedeam totul mov (nu-mi place rozul, asa ca nu vad nimic roz (app ma seaca la culme expresiile romanesti, asta probabil pentru ca nu le-am inventat eu si nu vreau sa folosesc eu ciudateniile debitate de altii)). Daca ar fi functionat chestia in continuare, ar fi fost pur si simplu perfect! Dar de ceva vreme incoace am impresia ca toate imi merg anapoda. Asa cum am spus pe undeva mai sus, nu voi detalia. Nu zic ca nu e posibil sa fac eu din tantar armasar. Exista chiar destul de multe sanse, am darul asta.
Si ca sa termin intr-o nota optimista…abia astept sa vina weekend-ul, merg la muuunte!!! :-D. Probabil voi reveni cu forte proaspete ( + un picior, 2, 3 rupte).
P.S. Cei care imi sunteti apropiati si cititi, nu-mi cereti sa fac o analiza a textului, sa desfac firul in patru. Nu o voi face!
vineri, 5 decembrie 2008
Just Great!
Alien Kitten (Brigitta, Deea, Loredana, Mihaela) - Smells Like Teen Spirit
Alien Kitten (Brigitta, Deea, Loredana, Mihaela) - Leave Me Alone
Alien Kitten (Brigitta, Deea, Loredana, Mihaela) - A Dui Doina
Alien Kitten (Brigitta, Deea, Loredana, Mihaela) - No Stress
Alien Kitten (Brigitta, Deea, Loredana, Mihaela) - Leave Me Alone
Alien Kitten (Brigitta, Deea, Loredana, Mihaela) - A Dui Doina
Alien Kitten (Brigitta, Deea, Loredana, Mihaela) - No Stress
sâmbătă, 8 noiembrie 2008
Tu vs. Ei
Am ajuns in ultima vreme la concluzia ca nu se merita sa faci lucruri bune pentru cei de langa tine, pentru ca oricum nu vor observa. Problema nu e asta insa, ci faptul ca exact atunci cand tu esti multumit de tine, de ceea ce ai facut, se trezeste acea persoana care se presupune ca tine la tine sa iti scoata ochii cu ceva. Sau.. poate intr-adevar nu faci un lucru asa cum e de dorit, insa AZI ai reusit sa il faci! Si parca iti doresti sa ti se zica macar un “Felicitari”, sau cel putin sa se citeasca asta pe fata respectivului… dar normal, nu se va intampla asta. Din contra, se va trezi TOCMAI IN ACEA ZI sa iti reproseze lucrul care de obicei lasa de dorit, insa pe care AZI MAH! ai reusit sa-l realizezi.
Si totusi, continuam sa facem lucruri gandindu-ne la cei din jurul nostru, e in firea umana cred. Probabil ar trebui sa incepem mai mult sa ne gandim la noi, sa fim mai egoisti. Voi fi cu siguranta contrazisa de unii, pentru ca suntem indemnati sa fim exact contrariul si probabil chiar si eu voi rade in sinea mea peste ceva vreme cand voi reciti ce am scris, dar asta simt acum. Voi merge pana acolo incat voi spune ca e timpul sa ne gandim la noi, la binele nostru, chiar cu riscul de a-i rani pe ceilalti. Incepe sa mi se para absurd sa ma tot gandesc la fericirea altora. Si a mea cand?
Si totusi, continuam sa facem lucruri gandindu-ne la cei din jurul nostru, e in firea umana cred. Probabil ar trebui sa incepem mai mult sa ne gandim la noi, sa fim mai egoisti. Voi fi cu siguranta contrazisa de unii, pentru ca suntem indemnati sa fim exact contrariul si probabil chiar si eu voi rade in sinea mea peste ceva vreme cand voi reciti ce am scris, dar asta simt acum. Voi merge pana acolo incat voi spune ca e timpul sa ne gandim la noi, la binele nostru, chiar cu riscul de a-i rani pe ceilalti. Incepe sa mi se para absurd sa ma tot gandesc la fericirea altora. Si a mea cand?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Atom Feed (xml)